Ecografia – specific, scop, avantaje

ecografie - întrebări frecvente

Ecografia (ultrasonografia) este o metodă imagistică ce utilizează ultrasunete pentru vizualizarea structurilor interne. Investigația are caracter preponderent structural și poate sprijini stabilirea unui diagnostic.

Ultrasunetele sunt unde sonore cu frecvență peste pragul audibil uman; viteza de propagare depinde de țesutul traversat. Ecografia este o explorare multiplanară, neiradiantă și neinvazivă. Transductorul este componenta de bază a aparatului ecograf, transformând energia electrică în vibrații mecanice și invers, pentru a reda pe ecran semnalul recepționat.

Un avantaj important al ecografiei este lipsa expunerii la radiații ionizante. Investigația se poate efectua la diverse categorii de pacienți, inclusiv în sarcină, în funcție de indicația medicului. Procedura este, de regulă, bine tolerată, cu riscuri minime. Rezultatul poate fi disponibil curent după examinare, în funcție de complexitate.

Ecografia permite măsurarea și evaluarea structurii interne a organelor și poate evidenția modificări/lezioni/anomalii. Exemple:
– Ecocardiografia poate susține diagnosticul unor afecțiuni cardiace (insuficiență cardiacă, valvulopatii, tamponadă etc.).
– Ecografia abdominală este utilizată frecvent în evaluarea hepatului, pancreasului, vezicii biliare, rinichilor sau splinei.

În ginecologie, ecografia sprijină evaluarea anexelor (ex. ovare polichistice, fibroame) și monitorizarea sarcinii. În urologie, poate fi utilă pentru evaluarea prostatei.

Ecografia poate avea și rol intervențional (ghidarea puncțiilor/biopsiilor). Pentru ecografia abdominală, se recomandă să nu se consume alimente, băuturi carbogazoase sau cafea cu aproximativ 6 ore înainte; hidratarea se face cu apă/ceai (1–1,5 l), la indicația medicului. În caz de balonare, medicul poate recomanda medicație specifică în preziua investigației. Pentru ecografia pelvină, se poate solicita consumul a ~1 l apă cu ~1 oră înainte, pentru o vizualizare adecvată a vezicii. Ecografia tiroidiană și cea mamară nu necesită, de regulă, pregătiri speciale.

Pe piele se aplică un gel conductor care facilitează transmiterea ultrasunetelor; la final, gelul este îndepărtat. Limitările ecografiei includ dificultatea de a traversa osul și intestinele cu conținut aeric; pentru aceste situații pot fi necesare alte explorări (de exemplu, endoscopie/colonoscopie).

Cum se manifestă sinuzita și care sunt măsurile de prevenire și tratament?

Otorinolaringologia (ORL) abordează afecțiunile urechii, nasului și gâtului (otite, sinuzite, rinite, tulburări de auz/equilibru etc.). Consultația ORL utilizează surse de lumină, instrumente de examinare și sisteme optice. O intervenție frecventă o reprezintă extragerea dopului de cerumen, atunci când este indicat.

Sinuzita presupune inflamația mucoasei sinusurilor paranazale, asociată frecvent cu episoade de viroze sau alergii; la persoane cu imunitate scăzută pot exista cauze fungice. Factori anatomici (ex. deviație de sept, polipi) sau fumatul pot contribui. În funcție de durată, sinuzita poate fi acută (până la 4 săptămâni), subacută (4–12 săptămâni) sau cronică (>12 săptămâni).

Se recomandă consultație ORL la apariția simptomelor precum:

  • congestie nazală;
  • tuse uscată;
  • sensibilitate/fremăt facial;
  • febră;
  • dureri dentare/auriculare;
  • secreții nazale vâscoase, verzi/galbene;
  • disconfort retroorbitar, cefalee;
  • greață sau disconfort gastric asociat.

Prevenție: menținerea unei umidități adecvate a aerului din locuință, igiena nazală, evitarea expunerii la alergeni/iritanți, conform recomandării medicului.

Tratament: opțiunile sunt stabilite de medicul ORL și pot include medicație specifică; adjuvant se pot recomanda lavaj nazal, aerosoloterapie și măsuri de susținere a sănătății mucoasei respiratorii, în funcție de caz.

Referat psihiatric pentru încadrarea în grad de handicap – situații frecvente

Încadrarea în grad de handicap se realizează de Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH), conform reglementărilor în vigoare. Evaluarea poate include examene medicale multidisciplinare, evaluare psihologică și documente suport.

Examenul și referatul psihiatric pot fi necesare, conform criteriilor medico-psihosociale aplicabile, în: retard mintal, demențe (ex. Alzheimer, forme mixte/senile), tulburări de personalitate, schizofrenie și alte psihoze, epilepsie (dacă există tulburări psihice asociate), episod depresiv major recurent, situații în care pot fi solicitate și alte documente medicale justificative (scrisori medicale, epicrize etc.).

Principalele afecțiuni oftalmologice – pe scurt

Dacă aveți simptome oculare, un consult la medicul oftalmolog poate clarifica diagnosticul și opțiunile de tratament. Câteva exemple:

  • Sindromul de ochi uscat (alacrimie): scăderea secreției lacrimale; simptome frecvente: arsură, înțepături, senzație de corp străin, uneori afectarea corneei. Diagnosticul se poate baza pe teste specifice (ex. testul Schirmer). Managementul poate include lacrimi artificiale și măsuri de protecție a suprafeței oculare.
  • Blefarita: inflamație a marginilor pleoapelor (anterioară/posterioară), cu eritem și tumefacție; poate avea componentă bacteriană, seboreică sau alergică. Abordarea include igiena palpebrală și tratament recomandat de medic.
  • Cataracta: opacifierea cristalinului, frecventă la vârste înaintate; simptomatologie posibilă: vedere încețoșată, alterarea percepției culorilor, fotofobie. Tratamentul chirurgical presupune înlocuirea cristalinului opacifiat cu unul artificial; oportunitatea intervenției este stabilită de medic.
  • Conjunctivita: inflamația conjunctivei; cauze frecvente: infecții virale/bacteriene sau alergii. Tratamentul este stabilit de specialist (picături/unguente adecvate, igienă locală).
  • Dezlipirea de retină: urgență oftalmologică; simptome posibile: „valuri”, scântei, deformări ale imaginii. Necesită evaluare rapidă (acuitate vizuală, fund de ochi, tonometrie etc.).
  • Retinopatia diabetică: afectarea vaselor retiniene la persoanele cu diabet; monitorizarea periodică este esențială, chiar și în absența simptomelor. Investigațiile pot include fund de ochi cu dilatare, angiografie, tomografie retiniană. Managementul este individualizat și poate include tratamente medicamentoase sau laser, conform indicației.
  • Glaucomul: creșterea presiunii intraoculare și afectarea nervului optic, cu risc de pierdere a vederii. Diagnosticul presupune, de regulă, tonometrie, perimetrie și examinarea fundului de ochi. Tratamentul este etapizat (coliruri, medicație sistemică, laser/intervenție chirurgicală), conform evaluării oftalmologice.
  • Sclerita: inflamație a scleroticii; poate fi asociată unor afecțiuni reumatice. Se tratează sub supraveghere de specialitate.
  • Strabismul: aliniere incorectă a ochilor, de obicei în copilărie; se evaluează medical pentru a exclude cauze asociate și pentru a stabili conduita (ocluzii, corecție optică, exerciții, injecții cu toxină botulinică sau intervenție chirurgicală, după caz).
  • Ambliopia („ochiul leneș”): vedere redusă la un ochi, deși structura oculară este normală; diagnosticul și intervenția precoce sunt importante (stimularea ochiului ambliop, ocluzia celui sănătos, conform indicației).